Ceaiurile HOFIGAL obţinute din plante medicinale şi aromatice - izvor de sănătate

 

Din revista Revista HOFIGAL - Natura si Sanatate Nr. 44, numarul 44 din 1 8, 2014

Ceaiurile HOFIGAL obţinute din plante medicinale şi aromatice - izvor de sănătate Plantele medicinale şi aromatice, pe baza cunoaşterii tot mai profunde a compoziţiei lor chimice, a însuşirilor lor farmacodinamice, constituie în momentul de faţă una din principalele surse de materii prime în vederea preparării unor produse naturale necesare menţinerii stării de sănătate. Valoarea terapeutică a plantelor medicinale şi aromatice are la bază relaţia dintre structura chimică a substanţelor active şi acţiunea lor sinergică pe care o exercită asupra organismului.

Faptul că majoritatea acestor plante au o compoziţie chimică complexă, de ordinul zecilor şi chiar sutelor de substanţe active identificate în unele plante, explică proprietăţile multiple ale uneia şi aceleiaşi plante.
Utilizarea plantelor medicinale şi aromatice sub formă de ceaiuri (infuzie, decoct) trebuie considerată ca un ajutor deosebit pentru susţinerea sănătăţii, ceaiul fiind din cele mai vechi timpuri una dintre cele mai populare băuturi din întreaga lume.
După apa care este absolut necesară întreţinerii vieţii, ceaiul este băutura cea mai consumată în lume. Datorita efectelor sale benefice, ceaiul este un remediu natural deosebit de important pentru sănătatea întregului organism.
Ceaiul din plante medicinale şi aromatice conţine: flavonoizi, minerale, vitamine, uleiuri volatile, taninuri, mucilagii, saponozide.

Importanţa ceaiului din plante medicinale şi aromatice pentru sănătate
“Miracolele” terapeutice ale plantelor s-au născut în protoistoria omenirii, dar ele mai există şi astăzi. Pe măsura evoluţiei gândirii omeneşti, miracolele devin realităţi în momentul în care cercetătorii reuşesc să le găsească explicaţia ştiinţifică, dar pentru aceasta omenirea a trebuit să parcurgă un drum lung, decenii, dacă nu chiar secole, pentru a dezlega toate secretele pe care le ascund plantele. (O. Bojor şi O. Popescu, 2001)
În 1948, când s-a înfiinţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se raporta că 80% din populaţia globului recurge la metode naturale ca prim ajutor sau tratament în caz de îmbolnăviri. Şi situaţia nu s-a schimbat prea mult nici în prezent, deoarece fitoterapia, în special şi, terapia naturală, în general, vin să completeze ansamblul de metode preventive şi curative practicate astăzi. Dar nu numai să le completeze pentru că, în terapeutica modernă, multe substanţe active din plante sunt considerate tratamente de bază.
În această ordine de idei, efectele extraordinare ale ceaiului au fost descoperite acum 4.700 de ani, în China, o dată cu folosirea infuziei de Camellia sinensis (specie ce cuprinde ceaiul verde, ceaiul alb şi ceaiul negru). Încă din acele vremuri ceaiul era folosit pentru tratarea unor boli precum tumori, abcese, boli ale vezicii urinare, stări de letargie.
De-a lungul timpului, s-au descoperit mai multe beneficii ale ceaiului asupra sănătăţii organismului uman.
Părinţii şi bunicii noştri foloseau ceaiul ca remediu. De altfel, este bine cunoscut că de multe ori încercarea unui tratament bazat pe suplimente alimentare, printre care şi ceaiul din plante medicinale, este benefic în comparaţie cu folosirea unor medicamente de sinteză, însă, fără a contesta binefacerile acestora, deşi unele studii statistice au scos la lumină apariţia unor efecte secundare şi inducerea unor reacţii nedorite.

De ce nu trebuie să lipsească ceaiul din plante medicinale şi aromatice din alimentaţie
În general, produsele din plante medicinale şi aromatice menţin echilibrul organismului şi participă la soluţionarea problemelor de sănătate care apar.
Ceaiul natural din plante medicinale şi aromatice se bazează pe o străveche tradiţie şi poate fi integrat cu eficienţă în dieta zilnică, mai ales că pretutindeni în lume, folosirea ceaiurilor din plante promovează conceptul unei vieţi sănătoase, susţinut şi de numeroase cercetări ştiinţifice care au scos în evidenţă efectele benefice asupra sănătăţii.
Fie că vrem să prevenim anumite boli sau dorim să înlăturăm unele probleme cu digestia, colesterolul, glicemia, tusea, răceală sau pur şi simplu pentru consolidarea sistemului imunitar, relaxare, tonifiere sau revigorare, consumul zilnic de ceai din plante, în funcţie de nevoile organismului, este un lucru benefic pentru sănătate.
A sosit vara şi ne aflăm în anotimpul cel mai aşteptat al anului, anotimpul vacanţelor - la munte şi la mare - utile pentru refacerea organismului.
În această perioadă, consumarea zilnică a ceaiului din plante n-ar trebui evitată din mai multe motive:


I. Importanţa hidratării organismului
Prevenirea deshidratării organismului se realizează, aproape întotdeauna, prin consum de apă, mai ales în situaţiile care presupun diferite eforturi mai mici sau mai mari, iar pe timpul verii în mod special.
Cu siguranţă că alături de apă şi ceaiurile din plante pot asigura o hidratare optimă a corpului. Astfel, pentru buna funcţionare a organismului este esenţial consumul, în mod deosebit, de ceaiuri preparate din plante medicinale şi aromatice.
Pentru potolirea setei, nu orice lichid contribuie la refacerea hidratării corpului.
Dar, cel mai adesea, prevenirea deshidratării din timpul verii se realizează în mod curent cu sucuri sau alte băuturi pe bază de zahăr, cofeină (inclusiv alcool).
Însă, trebuie luat în considerare că pentru fiecare pahar de suc sau alte băuturi răcoritoare (pe bază de zahăr, cofeină) consumate este necesar să bei, în aceeaşi zi, o cantitate egală de apă sau de ceai. Explicaţia este dată de faptul că zahărul şi cofeina produc deshidratarea.
Deci, folosirea sucurilor (mai ales cele sintetice) sau a băuturilor răcoritoare (zaharoase, cu E-uri) duc, pe de o parte, la accentuarea deshidratării şi, pe de altă parte, obligă organismul la eforturi suplimentare pentru folosirea apei din aceste sucuri sau băuturi răcoritoare.
În schimb, dacă bem apă sau ceai din plante, acestea pot ajunge cu uşurinţă acolo unde există un deficit.
În plus, în sprijunul necesităţii consumului de ceaiuri din plante pentru menţinerea stării de sănătate, se alătură şi comunicatul ANPC (Asociaţia Naţională pentru protecţia Consumatorului) privind “Studiu comparativ pe băuturile răcoritoare tip ceaiuri, existente pe piaţa românească” într-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe această piaţă.
Acest studiu arată că 35.71% dintre băuturile răcoritoare - tip ceai, studiate, au în compoziţie atât zahăr cât şi îndulcitori.
In cadrul studiului au fost analizate 14 tipuri de produse, achiziţionate aleatoriu şi anonim de specialişti (reprezentanţi ANPC) din supermarket-urile de pe teritoriul ţării noastre.
Ca urmare, a reieşit faptul că din punct de vedere al numărului de E-uri, din cele 14 tipuri de produse analizate: 28.57 % au în compoziţie un număr de 2 E-uri, 35.71% au 3 E-uri, iar 21.42 % au 7 E-uri.
Din punct de vedere al conţinutului în zahăr şi/sau îndulcitori s-au evidenţiat următoarele: 35.71 % au în compoziţie atât zahăr cât şi îndulcitori, iar 28.57 % au doar zahăr.
Totodată, în ceea ce priveşte conţinutul în suc de fruct din concentrat s-au constatat următoarele: 0,1% suc de fruct din concentrat în 64,28% băuturi răcoritoare; 0,3 % suc de fruct din concentrat în 7,14% băuturi răcoritoare; în 28,58% băuturi răcoritoare nu conţin nici un suc de fruct specificat pe etichetă.
Se demonstrează, o dată în plus, importanţa deosebită a consumului de ceaiuri preparate din plante medicinal şi aromatice pentru optimizarea funcţiilor organismului.
Pe timp de vară, din cauza transpiraţiei, o dată cu apa sunt eliminate din corp şi mineralele, motiv pentru care ceaiurile cele mai potrivite pentru hidratare sunt cele care au un conţinut bogat în minerale, dar şi în antioxidanţi şi vitamine.
Din această cauză, ceaiurile din fructe (ex. măceşe), neîndulcite, sunt necesare pentru remineralizare, în dietele de menţinerea greutăţii corporale şi, chiar pentru refacerea energiei organismului.
În concluzie: consumul regulat de ceai din plante medicinale şi aromatice păstrează necesarul de lichide în organism.

II. Importanţa proprietăţilor terapeutice ale ceaiurilor obţinute din plante medicinale şi aromatice
Ceaiul din plante se poate prepara din planta întreagă, din frunze, flori, părţi aeriene înflorite, (proaspete sau uscate), din seminţe sau chiar din rădăcini, rizomi sau tuberculi.
În funcţie de planta folosită la preparare, ceaiurile medicinale posedă multiple proprietăţi terapeutice:
Un consum suficient de ceai natural din plante este benefic pentru:
  • stimularea şi îmbunătăţirea digestiei deoarece ajută stomacul să proceseze mai repede şi mai eficient mâncarea; stimularea poftei de mâncare;
  • funcţionarea normală a tractului gastrointestinal prin: combaterea proceselor fermentative şi a senzaţiei de disconfort şi de tensiune abdominală, favorizarea eliminării gazelor din intestin; reglarea tranzitului intestinal; intervenţia favorabilă în dezechilibrul florei intestinale (prin stimularea dezvoltării microorganismelor specifice florei normale, utile la nivelul intestinului gros);
  • protejarea celulei hepatice în unele procese inflamatorii şi de suprasolicitare a ficatului, în tulburări de motilitate ale vezicii biliare;
  • menţinerea sănătăţii aparatului cardiovascular şi atenuarea tulburărilor neurovegetative ale inimii (tulburări de ritm cardiac, însoţite sau nu de palpitaţii);
  • stimularea activităţii cardiace, cu acţiune benefică asupra vaselor sanguine, a miocardului şi asupra centrilor nervoşi vasculari;
  • protejarea circulaţiei periferice prin ameliorarea şi optimizarea microcirculaţiei;
  • menţinerea colesterolului sanguin şi a glicemiei în limite normale;
  • normalizarea tensiunii arteriale;
  • susţinerea sănătăţii căilor respiratorii superioare şi/sau inferioare şi a respiraţiei, combaterea tusei;
  • ca băutură sănătoasă pentru susţinerea detoxifierii organismului prin favorizarea eliminării toxinelor şi a metalelor grele din corp, dar şi pentru eliminarea apei în exces din ţesuturi;
  • menţinerea sănătăţii aparatului urinar şi a prostatei; ameliorarea unor tulburări funcţionale renale (procese inflamatorii de la nivelul ţesutului renal, ale bazinetului şi ale uretrei);
  • ca diuretic participă la creşterea volumului de urină şi la eliminarea clorurilor, acidului uric şi al ureei din sânge;
  • stimularea sistemului imunitar şi creşterea capacităţii de apărare naturală a organismului faţă de acţiunea nocivă a unor contaminanţi virali şi bacterieni;
  • influenţă pozitivă în stări de nelinişte, agitaţie, încordare, iritabilitate, emotivitate crescută, în tulburări cardiace pe fond nervos, în stări de tensiune psihică şi iritabilitate din perioada premenstruală şi în menopauză; combaterea efectelor negative ale stresului de orice natură care influenţează calitatea şi durata somnului;
  • favorizarea relaxării fizice şi psihice; combaterea stărilor astenice şi de slăbiciune la persoane vârstnice cu tulburări circulatorii şi de memorie, la tineri cu debilitate fizică şi în stări de oboseală;
  • acţiunea energizantă, tonifiantă şi reconfortantă cu efecte benefice în efortul intelectual şi fizic prelungit, asigurând o stare generală de bine.

Eficienţa terapeutică a ceaiurilor - strâns legată de calitatea materiei prime
După cum este cunoscut la baza eficienţei terapeutice a plantelor medicinale, de primă importanţă este calitatea materiei prime folosite la prepararea ceaiurilor medicinale.
Primul element îl constituie cunoaşterea organului de plantă cu conţinutul cel mai ridicat în substanţe active (rădăcini, rizomi, părţi aeriene, scoarţă, frunze, flori, fructe, seminţe).
Al doilea element important, legat de conţinutul în substanţe active, este momentul optim de recoltare, deoarece acesta este condiţionat de stadiul de vegetaţie al plantelor (înainte de înflorire, în boboci, înflorit ), de anotimp, de perioada din zi, dar şi de condiţiile meteorologice.
Al treilea element este metoda cea mai corectă de recoltare. În general, plantele se recoltează pe timp uscat, dimineaţa, după ce roua s-a evaporat sau după amiaza, până la apusul soarelui. În schimb, plantele care conţin uleiuri esenţiale se recoltează, în special, pe timp noros sau dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui.
Toate aceste materii prime vegetale, după recoltare, se usucă imediat în uscătoare special amenajate, în locuri bine aerisite, pentru a se asigura păstrarea calităţii substanţelor active în timpul uscării.
Înainte de uscare se îndepărtează corpurile străine, părţile din plantă alterate, îngălbenite sau brunificate, plantele atacate de insecte. Această primă condiţionare este necesară deoarece plantele medicinale utilizate ca atare sau sub formă de ceaiuri medicinale trebuie să aibă o puritate cât mai ridicată.
După uscare, materiile prime vegetale sunt ambalate şi păstrate în pungi de hârtie, săculeţi de pânză, cutii de carton sau de lemn individualizate, inscripţionate.
Trebuie subliniat că, plantele medicinale care provin din zone poluate sau insalubre, din parcuri, grădini, de pe marginea şoselelor nu se folosesc la prepararea ceaiurilor deoarece pot fi infestate cu germeni patogeni rezistenţi, cu protozoare, ouă de paraziţi intestinali etc.
Din această cauză este de preferat utilizarea plantelor cultivate în condiţii ecologice pentru obţinerea unui material vegetal BIO, cu calităţi biologice net superioare.

Ceaiurile - cele mai simple forme farmaceutice
Ceaiurile, în general sub formă de infuzie sau decoct, se obţin prin infuzare în apă clocotită sau printr-un proces de extracţie în apă la cald.
Infuzia sau decoctul - soluţii extractive apoase, sunt cele mai uzitate preparate din plante medicinale, în care apa reprezintă solventul pentru principiile active din materia primă vegetală.
De regulă, aceste preparate pot fi consumate, călduţe, neîndulcite şi/sau îndulcite cu miere de albine, ea însăşi un factor terapeutic (cu excepţia persoanele cu diabet, în obezitate, gastrite hiperacide, colite de fermentaţie, ulcer gastroduodenal).

Infuzia
Peste 1-2 linguriţe plantă mărunţită (1-2 plicuri de 1g/2g) pusă într-un vas smălţuit sau cană de porţelan, se toarnă 250 ml apă clocotită; se acoperă şi se lasă la infuzat cca.15 minute, după care se filtrează prin presare pe o strecurătoare sau printr-un tifon. Pentru a obţine o infuzare cât mai completă se recomandă în mod deosebit ca în prealabil cana de porţelan să fie preîncălzită cu apă fierbinte. Apoi, în cana preîncălzită se pune planta şi se infuzează după procedeul descris mai sus.
Infuzarea se recomandă pentru organele de plante la care pereţii celulari sunt mai subţiri, îngroşările secundare ale pereţilor celulozici fiind inexistente sau slabe: flori, frunze, partea aeriană a plantei, dar chiar şi unele fructe.

Decoctul (fiertura)
Planta mărunţită se introduce de la început în apă rece care se pune la fiert, lăsându-se după ce apa dă în clocot încă 20-30 minute să fiarbă la foc domol. Concentraţiile sunt de regulă aceleaşi (1-2 linguriţe sau 1-2 plicuri de 1g/2g la 250 ml); decoctul se filtrează fierbinte şi se completează până la volumul iniţial cu apă fiartă şi răcită pusă peste planta din strecurătoare.
Decocţia se recomandă pentru rădăcini şi scoarţă, coji, rizomi sau tuberculi, respectiv acele organe ale căror celule au membrane prin care difuziunea se face mai greu.
Mai rar se recomandă decoctul din flori, frunze, fructe, îndeosebi când se urmăreşte extracţia unor substanţe a căror difuziune se face mai lent.

Administarea ceaiului din plante
Pentru eficacitatea crescută a ceaiurilor din plante (infuzie sau decoct) se acordă o atenţie deosebită şi modului de administrare.
În general, ceaiurile se consumă conform instrucţiunilor de utilizare specificate în prospect sau dacă este cazul, la recomandarea medicului specialist.
Totuşi, este bine de ştiut că:
a. ceaiul foarte fierbinte sau foarte rece, consumat pe stomacul gol, poate schimba temperatura din stomac şi să ducă la apariţia unor posibile efecte nedorite;
b. la prepararea ceaiului trebuie respectat cu stricteţe modul de obţinere a infuziei sau a decoctului (după caz).
Dacă ceaiul este fiert prea mult, substanţele active (ex. polifenolii şi uleiurile volatile) prezente intră într-un proces de oxidare, care conduce la reducerea aromei şi a efectelor sale terapeutice. De fapt, prin fierbere îndelungată se pot pierde şi multe vitamine prezente în plantă.
c. pentru un efect benefic asupra sănătăţii, ceaiul se consumă în general între mese, cu cel puţin 30 minute înainte de masă sau la 15-20 minute după masă.
d. nu se recomandă consumul ceaiului pentru administarea unor medicamente; cele mai multe ceaiuri au un conţinut ridicat de tanin care poate afecta în mod negativ dezintegrarea, dizolvarea şi absorbţia medicamentelor prin mucoasa gastrică şi cea intestinală.
e. nu se consumă decât ceai proaspăt; ceaiul preparat cu o zi în urmă îşi pierde din valoarea nutritivă şi terapeutică. Mai mult, ceaiul lăsat mult timp (24 ore) este un mediu propice dezvoltării bacteriilor. Ceaiul “învechit” se poate folosi numai pentru tratamente de uz extern.
Legat de administare, mai trebuie subliniat că, în ţara noastră, încă mai persistă ideea că ceaiul este o băutură pentru oamenii bolnavi şi, în caz de boală sau o indispoziţie anume - primul leac este o cană de ceai.
Puţini ştiu, că ceaiul energizează, tonifică, detoxifică organismul, vindecă şi calmează, te ajută să dormi bine şi, la nevoie, chiar te hrăneşte.
Din acest motiv şi, copilul trebuie obişnuit de mic (de la 2 ani) să bea ceai şi nu numai când este bolnav.
Motivul: şi el va creşte cu aceeaşi idee - ceaiul se bea numai la boală. De altfel, obiceiurile bune se învaţă de la părinţi şi vor fi respectate toată viaţa.
De aceea, pentru un copil, ceaiul trebuie să devină un prieten de nădejde la nevoie şi nu un duşman de temut.
De exemplu, o cană de ceai de fructe de pădure, de măceşe sau de flori de tei este minunată într-o zi fierbinte de vară sau atunci când vii de afară, înfrigurat şi poate obosit.

Ceaiurile din plante - remedii naturale recomandate de S.C. HOFIGAL EXPORT-IMPORT S.A.
Compania HOFIGAL oferă o gamă largă de ceaiuri din plante medicinale - ca suplimente alimentare, necesare dietei pentru funcţionarea normală a unor organe şi sisteme.

1. Afecţiuni ale aparatului digestiv, disfuncţii hepato-biliare
În cazul tulburărilor funcţionale ale aparatului gastro-intestinal se pretează cel mai bine terapia naturală, deoarece rezultatele favorabile sunt evidente, de multe ori spectaculoase.
Sunt utilizate plante cu acţiuni variate (tonic-amare, laxative, antidiareice, carminative, antiulceroase, colagog-coleretice, antiinflamatoare, antiemetice), acţiuni benefice pentru segmentul buco-faringian, gastro-intestinal, disfuncţiile hepato-biliare.

Cine oare nu a recurs la o infuzie contra colicilor abdominale ?

La fel, în suferinţele gastrice sau hepato-biliare, în constipaţie sau din contră, în diaree, fiecare dintre noi a recurs la remedii pe care i le pune la dispoziţie natura şi, anume - plantele medicinale, cunoscute din timpuri imemorabile, ca având efecte miraculoare în gastrite, ulcer gastric şi duodenal, tulburări dispeptice, meteorism abdominal, lipsa poftei de mâncare, dischinezie biliară.
  • Sunt recomandate ceaiurile de: afin frunze (Vaccinium myrtillus-folium), busuioc (Ocimum basilicum-herba), cimbru (Thymus vulgaris-herba), mentă (Mentha piperita-folium), muşeţel (Matricaria chamomilla-flores), pătlagină (Plantago lanceolata-folium), roiniţă (Melissa officinalis-herba), rozmarin (Rosmarinus officinalis - folium), sunătoare (Hypericum perforatum-herba).

2. Afecţiuni ale căilor respiratorii
Plantele medicinale au o pondere mare în terapia afecţiunilor respiratorii, ele administrându-se mai ales simptomatic (ex. ca antitusive). Cea mai mare parte a ceaiurilor care se recomandă au fie acţiune emolientă, care calmează iritaţia mucoaselor şi atenuează excitabilitatea acestora (conţin mucilagii), fie acţiune expectorantă - respectiv de fluidizare a secreţiilor bronhice, de uşurare a expectoraţiei şi de calmare a crizelor de tuse, datorită prezenţei uleiurilor esenţiale, unii alcaloizi, mucilagii, saponozide.
Aceste ceaiuri se beau călduţe, de preferinţă îndulcite cu miere de albine, care accentuează proprietăţile expectorante.
  • Sunt recomandate ceaiurile de: busuioc (Ocimum basilicum-herba), cimbru (Thymus vulgaris-herba), Echinacea (Echinacea angustifolia-herba), muşeţel (Matricaria chamomilla-flores), tei (Tilia tomentosa-flores), pătlagină (Plantago lanceolata-folium), soc flori (Sambucus nigra-flores).

3. Afecţiuni cardiovasculare, ateroscleroză, hipertensiune arterială
Se utilizează plantele care au proprietăţi sedative generale, cu efecte favorabile în multe tulburări neurovegetative ale inimii (tulburări de ritm cardiac cu palpitaţii şi/sau senzaţie de durere precordială, nevroză cardiacă).
Pentru reglarea tulburărilor de natură nervoasă ale inimii şi pentru efectul cardiotonic se recomandă: ceaiul de păducelul (Crataegus oxyacantha-folium cum flore), roiniţă (Melissa officinalis-herba), măceşe (Cynosbati fructus).
În unele afecţiuni vasculare caracterizate prin creşterea permeabilităţii vaselor capilare şi a vasodilataţiei periferice sunt recomandate plante cu acţiune antiseptică şi hemostatică.
-Ceaiul de măceşe (cutie 25 plicuri x 1,5 g), larg utilizat datorită conţinutului ridicat în vitamina C, joacă un rol important în oxidoreducerile biologice şi în respiraţia celulară. Tot datorită conţinutului în vitamine şi în special în vitamina P, are proprietatea de a scădea permeabilitatea şi fragilitatea capilarelor, mărind rezistenţa acestora.
Ateroscleroza este un proces complex, caracterizat prin depunerea de colesterol pe pereţii arterelor care îşi pierd elasticitatea şi îşi îngustează calibrul, şi se datorează în mare parte vieţii sedentare, alimentaţiei neraţionale, bogate în grăsimi şi glucide, abuzului de alcool, cafea, tutun, tensiunii nervoase, stresului şi emoţiilor negative.
Utilizarea plantelor cu acţiune hipotensivă şi de scădere a nivelului de colesterol din sânge este tratamentul eficace de evitare a cauzelor ce duc la apariţia acestei boli, plantele influenţând metabolismul lipidelor la nivelul ficatului.
În normalizarea tensiunii arteriale, plantele medicinale influenţează ritmul cardiac provocând o vasodilataţie, fie la nivelul arterelor mari, fie la nivelul circulaţiei periferice.
  • Sunt recomandate ceaiurile de: păducel (Crataegus oxyacantha-folium cum flore), roiniţă (Melissa officinalis-herba), frunze de coacăz negru (Ribes nigrum-folium), pătlagină (Plantago lanceolata-folium)

4. Afecţiuni ale aparatului urinar
În afecţiunile reno-urinare, efectul substanţelor active din plante, alături de cel antiseptic şi antiinflamator este cel diuretic, în special, prin prezenţa de saponozide, flavonoizi, uleiuri volatile şi săruri de potasiu.
De fapt, se urmăreşte un efect diuretic în aproape toate afecţiunile aparatului urinar, dar este important şi în alte afecţiuni, precum: insuficienţa cardiacă (edeme cardio-renale), hipertensiunea arterială, guta, reumatismul cardiovascular etc.
Datorită proprietăţilor antiseptice şi antiinflamatoare, aceste plante au acţiune favorabilă în nefrite, pielite, pielonefrite, cistite.
  • Sunt recomandate ceaiurile de: busuioc (Ocimum basilicum-herba), cimbru (Thymus vulgaris-herba), pătlagină (Plantago lanceolata-folium), urzică (Urtica dioica-herba).

5. Stimularea sistemului imunitar
În fitoterapia modernă, imunostimulantele sunt substanţe care duc la stimularea nespecifică a sistemului imunitar. Ele acţionează prin stimularea fagocitozei, a activităţii macrofagelor şi a granulocitelor, dar au şi o acţiune minoră asupra limfocitelor. Deoarece „memoria” sistemului imunitar nu este afectată, substanţele imunostimulante pot fi administrate frecvent, ori de câte ori considerăm că este necesară creşterea rezistenţei organismului. Recentele cercetări au demonstrat că acţiunea a numeroase plante utilizate în medicina tradiţională, ca aşa-numitele „tonice”, au la bază substanţe active cu efecte imunostimulante.
  • Cel mai elocvent exemplu este ceaiul de Echinacea, cunoscut ca imunostimulent natural, benefic pentru susţinerea şi echilibrarea activităţii sistemului imunitar, precum şi creşterea capacităţii de apărare naturală a organismului. Consumul ceaiului de Echinacea contribuie la stimularea mecanismelor de apărare nespecifică împotriva unor contaminanţi virali şi microbieni, toxine etc., prin intensificarea stimulării fagocitozei de către macrofage şi granulocite, a activităţii limfocitelor şi a producţiei de limfokine.

6. Tonice generale, vitaminizante, remineralizante
Multe plante medicinale aduc un aport vitaminic deosebit, un conţinut bogat de săruri minerale, de antioxidanţi, dar şi de alte substanţe active cu valoare energetică ridicată. Acestea posedă proprietăţi imunostimulatoare, antianemice, antioxidante, vitaminizante, tonifiante şi energizante, conferind organismului vitalitate şi o stare generală de bine.
Ceaiurile ca tonice generale sunt recomandate în perioadele de convalescenţă după boli infecto-contagioase, în situaţii de suprasolicitare nervoasă, efort fizic şi intelectual susţinut, în stres, stări de oboseală, la persoane în vârstă, la tineri cu debilitate fizică şi la copii în perioada de creştere pentru o dezvoltare armonioasă.
De asemenea, unele plante fiind o sursă importantă de antioxidanţi şi conţinut ridicat în vitamina C au un rol important în procesele de oxidoreducere, în respiraţia celulară, încetinirea proceselor de degenerare tisulară cauzate de acţiunea nocivă a radicalilor liberi superoxidici.
  • Sunt recomandate ceaiurile de: amarant (Amaranthus caudatus-herba), busuioc (Ocimum basilicum-herba), măceşe (Cynosbati fructus), rozmarin (Rosmarinus officinalis-folium), urzică (Urtica dioica-herba).

Compania HOFIGAL produce şi ceaiuri ecologice - marca HOFIGAL - de calitate superioară, obţinute din plante ecologice provenite din culturi proprii realizate conform normelor agriculturii ecologice.
În acest fel, S.C. HOFIGAL EXPORT-IMPORT S.A. garantează că: înainte de însămânţare terenul pe care s-au cultivat plantele a fost supus unui plan de conversie de la agricultura convenţională la agricultura ecologică de minimum 2 ani, seminţele folosite sunt certificate ca provenind de la plante ecologice, produsul provine dintr-un mod de producţie ce exclude utilizarea produselor chimice de sinteză (pesticide, fungicide, ierbicide, îngrăşăminte), iar culturile ecologice au fost certificate în urma inspecţiilor efectuate de firma acreditată – BCS ȌKO-GARANTIE ROMȂNIA SRL.
  • Sunt recomandate ceaiurile din plante ecologice: cimbru (Thymus vulgaris-herba), Echinacea (Echinacea angustifolia-herba), frunze de coacăz negru (Ribes nigrum-folium), pătlagină (Plantago lanceolata-folium), roiniţă (Melissa officinalis-herba), rozmarin (Rosmarinus officinalis-folium), Passiflora (Passiflora incarnata-herba).
De asemenea, HOFIGAL oferă şi ceaiuri obţinute prin asocierea mai multor plante medicinale, proces prin care s-a urmărit realizarea unor combinaţii armonioase cu activitate sinergică şi cu efect global şi convergent.
Aceste ceaiuri constituie remedii naturale care furnizează fitonutrienţii necesari în completarea şi normalizarea dietelor dezechilibrate.
  • Sunt recomandate ceaiurile: ceai Complex de Imunitate, SicFruct-zmeură, ceai laxativ “Galsena”, ceai “Antibalonare”

Pentru a creşte efectele benefice ale unor ceaiuri compania HOFIGAL recomandă şi utilizarea suplimentelor: Ulei de cătină (300 mg, 600mg, 900 mg) (cps. moi) şi Spirulină(200 mg,500 mg, 1000 mg) (cps., cpr.).
Acestea sunt surse importante de proteine, aminoacizi esenţiali, vitamine, inclusiv beta-caroten, micro- şi macroelemnete, acizi nucleici (ADN, ARN) etc. necesari suplimentării dietei pentru normalizarea schimburilor de substanţe la nivel celular, încetinirea proceselor de îmbătrânire precoce, precum şi pentru reglarea şi echilibrarea principalelor funcţii metabolice şi imunologice ale organismului.

În loc de încheiere, putem spune: să ne bucurăm de fiecare ceaşcă de ceai şi.... să ne oferim câteva clipe de răgaz de la suprasolicitările zilnice.

“Bei ceai pentru a uita de zgomotul lumii…" - Tien Yi-heng, filozof chinez.

Dipl. Ing. chim. ŞTEFAN MANEA Director General HOFIGAL

Bibliografie:
1. Barnes Joanne, Linda A Anderson, J David Phillipson, Herbal Medicines, Third Edition,
Published by the Pharmaceutical Press, London, 2007.
2. Bojor O., Popescu O., Fitoterapie tradiţională şi modernă, Ed. Fiat Lux, 2001.
3. Bojor O., Alexan M., Plantele medicinale şi aromatice de la A la Z, Ed. Poligrafică Bucureşti, 1983.
4. Grigorescu Emil, I. Ciulei, Ursula Stănescu, Index fitoterapeutic, Ed. Medicală, Bucureşti,1986.
5. Temelie Mihaela, Enciclopedia plantelor medicinale cultivate din România, Ed. Rovimed Publishers, 2008.

Enzimele și rolul lor în fitoterapie

Dipl. ing. Ştefan Manea, Director General S.C. Hofigal Export-Import S.A.

 

Acum 25 de ani am semnat un contract pe viaţă: să respect Natura şi să aduc sănătate oamenilor numai din Natură!

interviu

 

Din nou despre enzime - Factorul enzimatic, cheia codului vieții

Dipl. Ing. chim. ŞTEFAN MANEA Director General HOFIGAL

 

Remedii naturale în amigdalita cronică – focar de infecţie

Dr. Iulia Hobeanu Burghiu

 

Nutriție echilibrată și Imunoprofilaxie în perioada sarcinii

Dr. Iulia Hobeanu Burghiu

 

COMPLEX ALFALFA susţine creşterea speranţei de viaţă

Dipl. Ing. chim. ŞTEFAN MANEA Director General HOFIGAL

 

Pledoarie pentru o bătrânețe demnă în România

Camelia Anca Baciu - Psiholog-psihoterapeut

 

Magneziu şi calciu - minerale importante în menţinerea sănătăţii omului

Ing. Ştefan Manea - Director General S.C. HOFIGAL EXPORT-IMPORT S.A.

 

Indicaţii clinice pentru Momordica Charantia

Dr. Aniela Kinn - Medic specialist medicină de familie

 

Cânepa - plantă medicinală ideală pentru inimă şi creier

Ing. Ştefan Manea - Director General S.C. HOFIGAL EXPORT-IMPORT S.A.

 
Pagina: 01 02 03 04 ... 15 »
Home | Despre noi | Magazin Online | Catalog 2012 | Articole | Contact | Hofigal Ecologic